Când amâni să-ți recuperezi creanțele, te prăbușești cu tot cu debitorul. Cazul Dachim: un avertisment pentru toți creditorii care „mai așteaptă puțin”

O veste trista din piata

În România, insolvența nu vine brusc. Vine lent, dar sigur.
Mai ales pentru cei care aleg să amâne momentul în care spun: „Gata, acționez pentru recuperarea creanțelor.”

Un caz recent ar trebui să dea serios de gândit tuturor antreprenorilor: firma DACHIM SRL a intrat direct în faliment, după ce nu a reușit să își recupereze la timp creanțele de peste 9 milioane lei de la firma RDF, aflată deja în insolvență.

Ce s-a întâmplat, concret? Dachim a avut în sold o datorie de încasat de ordinul milioanelor de lei. A așteptat. Poate din încredere. Poate din obișnuința tipic românească de a evita „confruntarea”.
Cert este că n-a acționat la timp. Nu a inițiat prompt procedurile de recuperare a creanței.
Rezultatul?
RDF a intrat în insolvență, fără să-și onoreze obligațiile.
Iar Dachim, care conta pe acei bani, a fost nevoită la rândul ei să tragă obloanele.

Întârzierea costă. De cele mai multe ori, tot ce ai.

Când debitorul tău ajunge în insolvență, șansele de a recupera ceva scad dramatic.
Când TU intri în faliment pentru că nu ți-ai recuperat creanțele, jocul s-a terminat.

„Creanța este ca o rană deschisă: dacă n-o tratezi rapid, se infectează și te răpune.”

Și totuși, mulți încă așteaptă. Trimit e-mailuri de politețe. Mai dau un telefon. Se roagă de contabila debitorului.
Până într-o zi când site-ul Supervizor anunță, sec: „Societatea X a intrat în faliment.”

Nu repeta greșeala. Apelează la profesioniști în recuperarea creanțelor.

Noi ne ocupăm de tot.
📌 Analizăm rapid dacă creanța este recuperabilă
📌 Preluăm cazul fără costuri inițiale
📌 Acționăm ferm și legal – în instanță, dacă e nevoie
📌 Tu plătești doar dacă încasezi

Fără timp pierdut. Fără emoții. Fără înțelegeri amicale care te duc în groapă.

Ai o creanță neîncasată? Acționează acum, nu când e prea târziu.
Contactează-ne pentru o analiză gratuită. Mai bine previi un faliment decât să-l declari.

📞 0721994468
🌐 www.smartrecupe.ro

💬 recuperare@smartrecupe.ro