pentru Rebecca Tornaritis de pe aici https://web.facebook.com/photo?fbid=10163611252722710&set=a.440666952709
Nu mă ocup de arta, mi-ar fi placut, dar am citit suficient cât să-mi dau seama când un obiect vizual e artă și când e doar o mască pentru tranzacții. Iar dacă aplicăm criteriile lui Arnheim – singurul care explică rațional de ce o imagine are valoare estetică și nu e doar „pata de marketing” – atunci lucrarea asta a lui Ghenie, vândută cu doi virgulă șase milioane, e o farsa vizuală, nu o operă.
Casa avem arta ne trebuie:coerență, structură,tensiuni vizuale inteligibile,Gestalt (in sens de nonfragmentare) si POEZIE!
Aici nu avem nimic. ZERO. Doar o serie de forme rupte care nu comunica între ele. În dreapta, un personaj negru greoi, care prăbușește toată compoziția. În stanga, o sofa galbena parcă decupată din Ikea și lipită cu glet pe pânză. Dezechlibru total. Nicio intenție. Nicio poezie. Nicio ordine internă.
Și știu ce urmează:
„Da dar Pollock!”
„Da dar Modiliani!”
„Da dar Richter!”
„Da dar Mondriam, marele reducător al copacului la linii perpnediculare și orozontale!”
Bun. Haideți să vedem.
Pollock.
Pollock e haotic doar pentru cine n-a deschis o carte în viața lui. La Pollock, ritmul, mișcarea, pendulu’ – totul e intenționat. Haos organizat, nu improvizație disperată ca să ascunzi greșelile. Ritm si iar ritm si intentie de abstractizare
Richter.
La Richter, stratul respiră cu stratul. Se simte inteligența tehnică. Nu e „dacă nu mi-a iesit ceva, mai dau o pată și văd eu după”.
Iar Mondrian este exact antiteza lui Ghenie.
Mondriam pleacă de la un copac academic, îl reduce, îl sparge, îl rafinează până rămân liniile fundamentale ale realității: verticala (stabilitate), orizontala (echilibru). Acolo e teorie, reducție ontologica, înțelegerea lumii prin forme.
La Ghenie, ce avem?
Nici copac, nici reducție, nici esență.
Doar o încrengătură de pete fără axă, fără structură, fără niciun fel de organizare Gestaldică. Arnheim ar face infarct dacă ar vedea așa ceva prezentat ca artă.
Asta nu e abstractizare.
Asta e derută.
Asta e mascare.
Asta e vehicul pentru tranzacții, nu creație.
Și hai să fim foarte, foarte sinceri:
Dacă lucrarea asta era semnată de Gigel Popescu în loc de Adrian Ghenie, n-ar fi valorat nici 200 de lei pe OLX.
De ce? Pentru că nu arată ca artă, ci ca produs financiar.
Un obiect perfect pentru amortizări accelerate, transferring price, și niște povești de PR care îți spun că ai cumpărat „o viziune”.
Nu, n-ai cumpărat o viziune. Ai cumpărat o panză glitșuită cu șpaclul.
Deci da, e o farsa vizuală.
Nu artă.
Nu abstracție.
Nu reducție.
O panză bună doar pentru tranzacții.
Și dacă asta mă face primtiv, atunci da, sunt primtiv – dar prefer să fiu un primtiv lucid decât un sofist orbit de licitații.
Prefer Ilfoveanu. Prefer Câltia. Prefer Gili Mocanu. Prefer Adriana Elian. Gili Mocanu Rules
Ăștia fac artă.
Aici, nu.
Aici e doar marketing și apetit financiar.
